Astăzi, cu începere de la ora 18:30, Sepsi OSK va evolua pe propriul teren cu Oțelul Galați, partida fiind programată în etapa a 4-a din Superliga.
Antrenorul principal Liviu Ciobotariu: „Întâlnim o echipă foarte bine pregătită fizic și disciplinată din punct de vedere tactic. Noi ne dorim, desigur, victoria, pentru a rămâne sus în clasament, iar acest lucru îl putem realiza prin continuitate. Fizic avem ceva probleme, dar sunt convins că până la ora jocului se pot recupera. Avem un lot echilibrat, orice formulă vom alinia, cred că echipa va arăta bine în teren”.
Cele două echipe se vor afla pentru întâia oară faţă-n faţă în principala competiţie internă.
Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.


