Astăzi, 27 octombrie, cu începere de la ora 17:30, Sepsi OSK o va întâlni, în deplasare, pe FC Voluntari, partidă programată în etapa a 14-a, penultima a turului sezonului regulat din Superliga.
Antrenorul principal Liviu Ciobotariu:„Cunosc bine pe FC Voluntari. Am antrenat acolo două sezoane, o echipă greu de învins, mai ales pe teren propriu. Noi suntem motivați, venim după o victorie cu FC Botoșani, și ne dorim să câștigăm. Mergem să câștigăm cele trei puncte. Sunt convins că echipa s-a descătușat, mai ales mental. După această victorie cu cinci goluri, prima cu atâtea goluri marcate de când sunt eu antrenor, cred că există un restart, și trebuie să avem evoluțiile pe care le-am avut la începutul sezonului. Nu va fi o partidă ușoară, Voluntari e o echipă cu jucători de valoare, dar noi trebuie să câștigăm cele trei puncte”.
FC Voluntari şi Sepsi OSK s-au mai întâlnit de 16 ori în principala competiţie internă, de şapte ori s-au impus gazdele din această rundă, de două ori a câştigat echipa noastră, iar alte şapte partide s-au terminat la egalitate.
În cazul în care va fi utilizat, Adnan Aganovic va bifa meciul cu numărul 200 în SuperLiga României.
Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.
![]()