Sepsi OSK o va întâlni luni, 19 august, de la ora 19:00, pe Universitatea Cluj, într-o partidă programată în cadrul etapei a 6-a din Superliga.
Antrenorul principal Bernd Storck: „Ne așteaptă un meci dificil, ambele echipe se află în aceeași parte a clasamentului. Componența Universității Cluj s-a schimbat, au jucători buni, în plus joacă acasă. Am avut făcut un meci bun și împotriva Universității Craiova, am avut multe ocazii, dar, din păcate, nu am reușit să le fructificăm. (...) Pregătirea a decurs bine, cu toate că ne-am antrenat pe o căldură sufocantă, dar sper că la meciul de luni nu vor mai fi temperaturi foarte ridicate, având în vedere și ora de începere a întâlnirii, 19:00”.
Universitatea şi Sepsi OSK s-au mai întâlnit în principala competiţie internă doar de patru ori, de două ori s-a impus echipa noastră, un joc a fost câştigat de clujeni, iar o partidă s-a terminat la egalitate.Cea mai recentă dispută directă din SuperLigă: 25 februarie 2024, Sepsi OSK - Universitatea Cluj 0-0.
Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.
![]()